Créer un site internet

REALITA (1925)

 

Paris 1

 

 

Novembre lacrimosu in tera porti

Stòle di ricordi in l’amarezza,

Imagine di dòli e di tristezza

Rammarichi e prighere pè li morti !

 

Stesi sò li veli di nebbia oscura ;

U celu, d’un sepolcru pare la volta.

E pienghjenu l’onde, a terra morta,

Mentre suspira a venti la natura.

 

Cascanu le fronde e, adisperati,

L’acelli pe la selva sò spaversi

Circhendu di l’accoppiu i tempi persi

E cascanu li nidi abbandunati.

 

L’anima e lu corpu, spiritu cun còre

Di noi soffre e langue, trema e pensa

A l’eternu abissu di notte densa

Duve sparisce tuttu ciò chi more.

 

E mòre, mòre ognunu, ogni cosa ;

Mòrenu li regni e li regnenti,

I ricchi, le ricchezze e li potenti,

Geniu, onori e glòria vanitosa.

 

Mòrenu quelli chi stanu capi rittu,

Sbacconi superbi, sciocchi manerosi,

L’umuli, li gravi e li gioiosi,

Temerariu perversu cun l’afflitu.

 

Mòrenu bellezze d’arte o di nature,

Poveri, brutti, vigliacchi e curaggiosi

Bravi, gattivi, modesti, orgogliosi,

Niente e nisunu in terra dura.

 

Mòrenu li monti, di fiumi la sorgente,

Di l’Universu li mondi vanu a fine ;

Sòlu resistenu e luci divine,

Di u celu lu regnu onnipotente.

 

O miseri mortali, arme punite !

Quelle di fòcu o feru temperatu,

Quelle immorali di l’òdiu adiratu ;

Di golose voglie lu viziu tacite !

 

Sempre cultivemu preziosu fiore

Chi  grana la virtù e mai face spine ;

Di la santa fede le leggi divine

Sempre ubbidimu cun sacratu amore.

 

Dunque uguali ci fece la natura

Miseri nati in fragile nudità,

E dunque creati pè la fraternità…

Ma sòlu uguali simu in sepultura.

 

Chi sòla in la morte c’è una misura.

Siasi la cascia bella infiuriciata

Liscia, o roza di tavula zuccata,

Nentru si tene uguale la statura.

 

 

VG  D’ALTIMONTI

 

 

Retour vers la page : Vittorio Gianviti

 

 

  • Aucune note. Soyez le premier à attribuer une note !

Ajouter un commentaire

Anti-spam