- Accueil
- ECRIVAINS ET POETES
- VITTORIU GIANVITI
- REALITA (1925)
REALITA (1925)
Novembre lacrimosu in tera porti
Stòle di ricordi in l’amarezza,
Imagine di dòli e di tristezza
Rammarichi e prighere pè li morti !
Stesi sò li veli di nebbia oscura ;
U celu, d’un sepolcru pare la volta.
E pienghjenu l’onde, a terra morta,
Mentre suspira a venti la natura.
Cascanu le fronde e, adisperati,
L’acelli pe la selva sò spaversi
Circhendu di l’accoppiu i tempi persi
E cascanu li nidi abbandunati.
L’anima e lu corpu, spiritu cun còre
Di noi soffre e langue, trema e pensa
A l’eternu abissu di notte densa
Duve sparisce tuttu ciò chi more.
E mòre, mòre ognunu, ogni cosa ;
Mòrenu li regni e li regnenti,
I ricchi, le ricchezze e li potenti,
Geniu, onori e glòria vanitosa.
Mòrenu quelli chi stanu capi rittu,
Sbacconi superbi, sciocchi manerosi,
L’umuli, li gravi e li gioiosi,
Temerariu perversu cun l’afflitu.
Mòrenu bellezze d’arte o di nature,
Poveri, brutti, vigliacchi e curaggiosi
Bravi, gattivi, modesti, orgogliosi,
Niente e nisunu in terra dura.
Mòrenu li monti, di fiumi la sorgente,
Di l’Universu li mondi vanu a fine ;
Sòlu resistenu e luci divine,
Di u celu lu regnu onnipotente.
O miseri mortali, arme punite !
Quelle di fòcu o feru temperatu,
Quelle immorali di l’òdiu adiratu ;
Di golose voglie lu viziu tacite !
Sempre cultivemu preziosu fiore
Chi grana la virtù e mai face spine ;
Di la santa fede le leggi divine
Sempre ubbidimu cun sacratu amore.
Dunque uguali ci fece la natura
Miseri nati in fragile nudità,
E dunque creati pè la fraternità…
Ma sòlu uguali simu in sepultura.
Chi sòla in la morte c’è una misura.
Siasi la cascia bella infiuriciata
Liscia, o roza di tavula zuccata,
Nentru si tene uguale la statura.
VG D’ALTIMONTI
Retour vers la page : Vittorio Gianviti
Ajouter un commentaire