LAMENTI DI GHIUVAN' VITU A 'SO CUCCHIA, SIVA (07/06/1922)

 Perchè nun corri, ò Sira, quandu ti chiamu

Cun acuti fischi e voce ardente ?...

Solu mi risponde l'ecu dolente ?

A tè più nun sentu ed eiu ti bramu !

 

D’agnellu di Dio, forse, can' di scorta,

Fallidu in fìdeltà fu ghiudicatu

E' fù da tè, o Siva, rimpiezzatu.

Per ciò cusi allettata, ti sì morta...

 

Fida ! ere tantu ! e pòi amurosa !

Astuta, carezzente e d'ira priva,

Chi cucchia cume tè, o la moi Siva,

Non più porta la terra, degna di losa!

 

Di lu mio foculaghiu ere la gioia,

E di lu mio camminu ere la guida;

Lu moi scaccia-penseru ere, o Siva,

E avale di la vita n’aghiu noia...

 

In lòcu sceltu fu la to' sepultura ;

Piantà ci vogliu un bellu rosulaghiu ;

E di tè, o Sivà, nun mi scorderaghiu

Fin’che di mè la vita in terra dura.

 

Versu Caronte di tenebrosa riva,

Tristu a lu tormentu cundannatu,

Facciu lu mio camminu, adisperatu ;

In tantu, tù, riposa... dormi, ò Siva !...

 

 

 

V. G. d'Altimonti.

  

Mercredi 7 juin 1922

 

 

Retour vers la page : Vittorio Gianviti

 

 

  • Aucune note. Soyez le premier à attribuer une note !

Ajouter un commentaire

Anti-spam